Tensiunile dintre Rusia și întregul Occident a ajuns la cote maxime. Un nume important apropiat lui Vladimir Putin este convins că se încearcă dezbinarea Rusiei.
Occidentul ar încerca să rupă Rusia în numeroase state mai mici, pe care să le folosească în avantajul propriu, arată un articol semnat de Serghei Șoigu, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei.
Serghei Șoigu, avertisment: „Occidentul încearcă să ne dezbine”
Oficialul rus a punctat că scopul Occidentului este pierderea suveranității Rusiei. Potrivit acestuia, planul urmărește împărțirea țării în multe state mici, pentru a fi controlate, exploatate și folosite în interes propriu.
Serghei Șogigu a mai scris că Occidentul nu înțelege specificul relațiilor dintre diferitele etnii din Rusia, forța morală și spirituală și unitatea poporului rus, elemente care îi dau puterea să reziste presiunilor geopolitice. El a subliniat că prin această unitate Rusia are șansa unei dezvoltări libere și depline.
Oficialul rus spune că Occidentul are un singur scop: „Pierderea suveranității Rusiei”
„Scopul lor este pierderea suveranității țării noastre. Vor să împartă patria noastră în zeci de entități statale mici pentru a le subjuga, exploata și folosi în scopuri egoiste. Occidentul colectiv nu reușește să înțeleagă natura relațiilor interetnice rusești, puterea spirituală, morală și unitatea poporului rus multinațional, ceea ce ne permite să rezistăm cu încredere tehnologiilor geopolitice distructive. Tocmai prin unitate avem oportunitatea unei dezvoltări naționale libere și depline”, a scris oficialul, conform Tass.com.