Ionuț Moșteanu, Ministrul Apărării Naționale, reacționează în scandalul închiderii Catedralei Naționale pentru enoriașii care așteaptă de ore în șir să intre în altarul noii biserici. Acesta a explicat că acuzațiile potrivit cărora lăcașul de cult a fost închis pentru el și generalii români sunt nefondate.
Update. Patriarhia lămurește misterul slujbei militarilor
Biroul de presă al Patriarhiei Române a explicat cele două incidente care au avut loc în Catedrala Mântuirii Neamului, fiind vorba despre cel în care enoriașii s-au împins cu jandarmii și cel în care credincioșii s-au revoltat pentru că biserica s-a închis pentru militari.
„În ceea ce privește incidentul petrecut la ora 5.30, facem precizarea că, la momentul respectiv, a fost dispusă oprirea temporară a accesului prin ușa principală pentru efectuarea operațiunilor de curățenie în interiorul Catedralei, iar fluxul de pelerini a fost redirecționat prin intrarea laterală pentru a se continua închinarea prin Sfântul Altar. Din cauza unei neînțelegeri a mesajului, unii pelerini au considerat că accesul va fi blocat total și au încercat să înainteze spre zona treptelor Catedralei. Ulterior, înțelegând situația și faptul că nu va exista nicio oprire a accesului în Catedrală, ci doar o redirecționare a acestuia, rândul de închinare a revenit la loc”, a transmis Patriarhia.
Reprezentanții Patriarhiei Române au explicat și ce nu s-a înțeles despre slujba de Te-Deum a militarilor desfășurată în această dimineață.