Planul de pace pentru Ucraina redactat de SUA în colaborare cu oficiali din Rusia nu putea să nu ajungă și la palatul Kremlin. Vineri, Vladimir Putin a confirmat că a primit planul de pace american în 28 de puncte privind războiul din țara vecină.
Vladimir Putin spune că a primit ”planul de pace” în 28 de puncte al SUA pentru Ucraina
Într-o reacție oficială, Vladimir Putin a confirmat, vineri, că Rusia a primit planul de pace american în 28 de puncte privind Ucraina. De notat că, anterior, de la Moscova s-a anunțat public că nu s-a primit ”oficial” niciun document. Între timp, Putin s-a dus la o ședință a Consiliului de Securitate, de unde a făcut declarații extrem de ”calde” față de partenerii de discuții din SUA.
Dictatorul rus a avut cuvinte laudative despre planul elaborat de administrația Donald Trump. Putin spune că documentul ar putea ”servi drept bază” pentru o eventuală soluționare finală a conflictului.
”Vedem că, după discuțiile din Alaska, a urmat o anumită pauză din partea americană și știm că acest lucru are legătură cu respingerea de facto, de către Ucraina, a planului de soluționare a păcii propus de președintele Trump.