Poliția din Londra, pusă în gardă pentru vizita Președintelui Donald Trump. Manifestanții anunță că vor protesta.

Poliția Metropolitană din Londra anunță că va mobiliza aproximativ 2000 de efective pentru a asigura ordinea publică în timpul vizitei președintelui american Donald Trump, după ce au fost anunțate proteste împotriva liderului de la Casa Albă.

Conform The Standard, 50 de grupuri de protest și-au exprimat intenția de a manifesta. În consecință, autoritățile britanice au intensificat măsurile de securitate.

Pe străzi vor fi prezenți 1600 de polițiști, sprijiniți de încă 500 de voluntari care vor asista forțele de ordine.

„Ne așteptăm ca grupurile de protest să se adune în centrul Londrei. Menținem legătura cu organizatorii pentru ca manifestațiile să se desfășoare într-un cadru civilizat. Respectăm dreptul la protest, însă solicităm ca acestea să nu devină violente.

Vom aborda acest eveniment cum facem întotdeauna: cu deosebită atenție pe menținerea ordinii publice”, transmite Comisarul adjunct al Poliției Metropolitane, Louise Puddefoot.

Leave a Comment