Un accident teribil s-a produs pe un drum județean din Arad vineri seară. Se pare că impactul a fost unul devastator, iar șoferul, un tânăr de 22 de ani, a fost aruncat prin parbriz. Ce au aflat anchetatorii până acum?
Cum s-ar fi produs accidentul din Arad
Reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că mașina la volanul căreia se afla un tânăr de 22 de ani s-a răsturnat într-un șanț. Acesta nu era singur, ci alături de o pasageră în vârstă de 19 ani.
Conform sursei citate, este vorba despre un accident mortal, în contextul în care tânărul din Arad nu a avut nicio șansă să supraviețuiască. Impactul a fost atât de puternic încât acesta a trecut prin parbriz.
Cât despre tânăra de 19 ani care se afla pe locul din dreapta, ca prin minune, aceasta s-a ales doar cu răni ușoare. Astfel, medicii au transportat-o la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul nu avea permis de conducere
Acest accident teribil din Arad s-a produs în jurul orei 19.45, transmit autoritățile. Până acum se știe faptul că mașina ar fi pierdut direcția de deplasare într-o curbă, iar mai apoi s-a răsturnat într-un șanț.
Șoferul a fost proiectat în afara mașinii. Deși medicii au încercat să îl resusciteze, acesta a decedat. Iar un alt detaliu important e legat de faptul că victima nu avea nici permis de conducere.
:format(webp):quality(80)/wp-content/uploads/sfm/2025/08/1627463533/sfm68b30b1c9c41f-mmq2ztjjndhlzdrlyja0mjmxogmwmdninjy3n2vjoq.thumb-t.jpg)
Având în vedere cele întâmplate, oamenii legii vor continua cercetările. Se dorește stabilirea modului în care s-a produs tragedia, dar și cum a ajuns tânărul la volan, deși nu avea permis auto.
„În seara de 29 august 2025, în jurul orei 19:45, prin 112, a fost sesizat un accident, pe DJ 682. Din primele cercetări, a reieșit că un autoturism a pierdut direcția de deplasare, într-o curbă în afara localității Neudorf, și s-a răsturnat într-un șanț.
Conducătorul auto, un tânăr de 22 de ani, a fost proiectat în afara autovehiculului, fiind rănit grav. Din nefericire, în ciuda eforturilor echipei medicale, tânărul a decedat.
Pasagerul, o tânără de 19 ani, a fost transportată la spital, pentru evaluarea stării sale și acordarea de îngrijiri medicale. Verificările polițiștilor au relevat faptul că șoferul nu deținea permis de conducere”, au transmis reprezentanţii Inspectoratul de Poliție Județean Arad.