Adevăratul motiv al divorțului lui Andi Moisescu și Olivia Steer? „Olivia nu mi-a făcut niciodată…”

După 22 de ani de relație, Andi Moisescu și Olivia Steer au decis să meargă pe drumuri separate. Cei doi au format unul dintre cele mai longevive și discrete cupluri din showbizul românesc, fiind apreciați pentru modul în care și-au protejat viața personală și familia de ochii curioșilor. Totuși, după două decenii în care păreau de nedespărțit, povestea lor de dragoste a ajuns la final, iar vestea a surprins pe toată lumea.

Andi Moisescu și Olivia Steer s-au căsătorit în 2003 și au împreună doi băieți adolescenți, de 16 și 18 ani. În toți acești ani, cei doi au ales discreția și au refuzat să își expună familia în lumina reflectoarelor. Au fost rareori văzuți la evenimente mondene, preferând să se concentreze pe viața de familie și pe carierele lor.

Această rezervă a contribuit la imaginea unui cuplu solid și echilibrat, motiv pentru care vestea divorțului a șocat publicul. În urmă cu câteva luni, CANCAN.RO a dezvăluit că cei doi și-au spus adio în liniște, fără scandaluri și fără declarații publice, respectând aceleași principii de discreție care i-au caracterizat mereu.

Primele semne ale separării

Primele zvonuri despre o posibilă ruptură au apărut în mai 2025, când Andi Moisescu a fost surprins fără verighetă la mână. Deși la început nimeni nu a vrut să creadă că mariajul lor ar putea fi în pericol, speculațiile s-au intensificat în mediul online și în presa mondenă.

Cu toate acestea, Andi și Olivia au ales să nu comenteze. Până în urmă cu doar câteva zile, când surse apropiate cuplului au confirmat că divorțul este deja finalizat, iar cei doi și-au încheiat căsnicia fără conflicte și fără împărțiri zgomotoase.

Posibile motive ale divorțului

Deși niciunul dintre ei nu a vorbit public despre motivele separării, există indicii care ar putea explica distanțarea lor. Potrivit apropiaților, programul încărcat al lui Andi Moisescu ar fi jucat un rol important. Prezentatorul petrecea ore întregi la filmări și montaj, fiind extrem de implicat în proiectele sale profesionale, inclusiv pe YouTube.

Această lipsă de timp petrecut în familie ar fi putut să creeze, în timp, frustrări și tensiuni ascunse, chiar dacă Olivia nu i-a reproșat niciodată nimic. Într-un interviu mai vechi pentru Viva, Andi recunoștea că munca îi ocupa foarte mult din viață:

„Am două observații aici. Petrec infinit mai mult timp la montaj, pentru că încă îmi montez singur toate materialele de pe YouTube. Și a doua – Olivia nu mi-a făcut niciodată nici cel mai mic reproș legat de orele petrecute de mine la muncă, oricât de multe s-au adunat. Deci, fără nici cea mai mică presiune din afară, aș zice că mă descurc și sunt recunoscător.”

Leave a Comment