Alegeri parlamentare în Republica Moldova. PAS, partidul pro-european al Maiei Sandu, a obținut majoritatea necesară pentru a guverna singur. Update

Procesul de votare s-a încheiat la ora 21.00, duminică seara, în secţiile din Republica Moldova şi România. Prezenţa la vot a depăşit 50%, numărul celor care şi-au exprimat opţiunile apropiindu-se de 1,6 milioane. Pe parcursul zilei de duminică au fost semnalate sute de incidente electorale, iar în cursul serii au fost reţinuţi trei lideri care ar fi urmat să coordoneze acţiuni destabilizatoare imediat după încheierea scrutinului şi în cadrul protestului programat pentru luni, la Chişinău. În urma alegerilor de duminică, Partidul Acţiune şi Solidaritate, fondat de Maia Sandu, este marele câștigător.

UPDATE. PAS a ajuns la 50,16%. Mai sunt de numărat voturile din două secții

În acest moment, conforme datelor comunicate de Comisia Electorală Centrală, mai sunt de procesat voturile din doar două secţii din diaspora. PAS a crescut la 50,16% din voturi.

Principala formaţiune de stânga, ‘Blocul Patriotic’ (Blocul Electoral Patriotic al Socialiştilor, Comuniştilor, Inima şi Viitorul Moldovei), a adunat 24,19% dintre voturi.

Pe poziţia a treia se află Blocul Electoral ‘Alternativa’, al primarului Chişinăului, Ion Ceban, cu 7,97%, urmat de Partidul Nostru al lui Renato Usatîi, cu 6,20%, şi Partidul Politic Democraţia Acasă, condus de Vasile Costiuc, cu 5,62%.

UPDATE. PAS a depășit pragul de 50%

Potrivit celor mai noi date comunicate de Comisia Electorală Centrală luni dimineaţa, după numărarea voturilor din 99,87% din secţiile de vot, PAS a ajuns la un scor de 50,15 la sută din sufragii. La mare distanță este Blocul Patriotic al lui Igor Dodan, care are doar 24,19% din voturi.

Clasamentul după numărarea a 99,87% din voturi:

  • PAS – 50,15% (partidul Maiei Sandu; pro-europeni)
  • Blocul Patriotic – 24,19% (alianța politică a lui Dodon; pro-ruși)
  • BE ”Alternativa” – 7,97%
  • Partidul Nostru (Renato Usatîi) – 6,2%
  • PPDA – 5,62%

Leave a Comment