Alertă majoră de la OMS: trei siropuri de tuse, contaminate cu o substanță toxică. Peste 20 de copii au murit

Alertă medicală emisă de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), după ce a fost descoperită o substanță periculoasă în trei siropuri de tuse destinate copiilor. Peste 20 de minori și-au pierdut viața în ultima lună, decesele survenind în urma administrării acestor medicamente lichide.

Substanță toxică descoperită în siropuri de tuse. OMS a emis o alertă medicală

Cazurile au fost raportate în India, iar vizate de alerta internațională transmisă de OMS sunt trei siropuri de tuse: Coldrif, Respifresh TR şi ReLife. Medicamentele sunt produse de companiile Sresan Pharmaceutical, Rednex Pharmaceuticals și Shape Pharma, arată Xinhua, conform Agerpres.

Inițial, statele Madhya Pradesh, Tamil Nadu și Kerala au interzis comercializarea medicamentului Coldrif, după ce au fost raportate primele nouă decese, așa cum arăta Fanatik într-un articol anterior. Acum, autoritățile au decis închiderea companiei care fabrica acest sirop, iar OMS a emis o alertă medicală în cazul altor două medicamente similare.

Având în vedere pericolul reprezentat de aceste siropuri, OMS a cerut autorităților de sănătate din întreaga lume să anunțe dacă medicamentele respective au fost identificate în statele lor. Alerta a fost dată după ce analizele au arătat că siropul Coldrif conținea un solvent industrial toxic.

27 de copii au murit în India. Recomandările OMS

Vorbim de identificarea în proporție de circa 45% cu dietilenglicol, arată sursa citată.  În total, 27 de copii din India au murit după ce au consumat Coldrif: 24 de copii în statul Madhya Pradesh, iar alți trei în vestul Indiei, statul Rajasthan.

Leave a Comment