Prima ploaie a sezonului a venit pe neașteptate, la fel ca starea de spirit a unei femei care tocmai ieșise din aeroport după o lună de muncă la Cluj. Maria își târa trolerul, cu inima bătându-i nebunește de emoție. Nu doar pentru că proiectul fusese un succes — deși asta o umplea de mândrie — ci pentru că, în sfârșit, se întorcea acasă. La Radu, bărbatul care îi șoptea în fiecare seară „Te iubesc” înainte să adoarmă.
Maria a deschis ușa cu amprenta, cu inima bătându-i de parcă mergea la prima întâlnire. Casa cu etaj era liniștită, cu un miros ușor de detergent proaspăt. De cum a lăsat geamantanul jos, a auzit pași grăbiți coborând scările.
— Ai venit, iubito! a strigat Radu, îmbrățișând-o de parcă n-ar mai fi văzut-o de un an. A strâns-o atât de tare încât aproape i-a tăiat respirația, apoi i-a zâmbit din tot sufletul:
— Hai în dormitor! Mi-a fost atât de dor de tine!
Maria a râs și s-a cuibărit în umărul lui. Mirosul lui familiar, respirația ușor grăbită, scânteia din ochii lui — toate îi dădeau liniște. A dat din cap:
— Lasă-mă întâi să fac un duș.
Radu a făcut o grimasă ca un copil răsfățat, dar a acceptat. Cât timp ea era la baie, el a pus muzică în surdină și i-a pregătit un pahar cu suc de portocale, pe care l-a lăsat pe masă. Detalii simple, dar pentru Maria însemnau totul.
În acea noapte s-au îmbrățișat ca și cum nu s-ar fi despărțit niciodată. Radu i-a șoptit vorbe tandre, iar Maria s-a simțit binecuvântată. Știa că multe femei trebuie să ducă greutățile lumii singure, dar ea avea un bărbat care o sprijinea, o ocrotea, o făcea să se simtă iubită.
Dimineața următoare, Radu s-a trezit devreme să-i pregătească micul dejun: ouă prăjite, pâine și o cafea cu gheață, exact cum îi plăcea ei. A spus:
— Ia-ți puterea înapoi, iubito.
Maria a zâmbit fericită. Poate lumea spunea că bărbații români nu sunt prea romantici, dar soțul ei era excepția.
Totuși, fericirea e uneori ca sticla: transparentă, frumoasă… dar fragilă.
Trei zile mai târziu, Maria a găsit un elastic roșu de păr sub pernă, în dormitor. Nu era al ei. Nu folosea așa ceva, mai ales de acea culoare.
L-a ținut în mână mult timp. Nu a simțit gelozie sau furie copleșitoare, ci o tristețe adâncă, ca o melodie care se stinge încet. Pentru că femeile au un al șaselea simț. N-a spus nimic.
În acea noapte, în timp ce-și odihnea capul pe brațul soțului, a întrebat încet:
— Cât am fost plecată… a venit cineva la noi acasă?
Radu a răspuns fără ezitare…
Continuarea poveștii în primul comentariu de sub imagine