Avion prăbușit într-o pădure din Vaslui: pilotul a decedat. Aeronava nu a mai putut să aterizeze la destinație din cauza ceții

Autoritățile din Vaslui au demarat o amplă acțiune de căutare, după ce a fost semnalată dispariția unui avion de mici dimensiuni. Aeronava urma să aterizeze la Băcani, însă ceața a făcut imposibilă această manevră. La scurt timp, autoritățile au identificat locul accidentului aviatic.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Vaslui

Un avion de mici dimensiuni a dispărut în cursul acestei dimineți. Aeronava, care aparține unei firme private, urma să aterizeze în localitatea Băcani. Din cauza ceții dense, pilotul avionului nu a mai putut efectua această manevră.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, prima alertă a fost dată printr-un apel automat E-CALL 112. Ulterior, a mai fost primit un apel din partea reprezentantului firmei care deținea aeronava. Acesta a anunțat că a pierdut legătura cu pilotul după ce au fost semnalate probleme la aterizare din cauza ceții. Prima sa suspiciune a fost legată de un posibil accident aviatic.

Pilotul avionului a murit

Avionul de mici dimensiuni urma să aterizeze în apropiere de Bârlad, în localitatea Băcani. Din cauza ceții, manevra de aterizare nu a putut fi efectuată. În urma apelului primit la 112, la fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje ale Detașamentului de Pompieri Bârlad, alături de reprezentanți ai altor instituții, care au desfășurat căutări în teren pentru a identifica locul accidentui aviatic.

Leave a Comment