Categoriile de români care vor primi vouchere în valoare de 250 de lei de la stat. Ministrul investițiilor a făcut anunțul oficial

Ministrul investițiilor, Dragoș Pîslaru, a anunțat că 1,4 milioane de români vor primi vouchere în valoare de 250 de lei. Acesta a menționat faptul că Executivul a deblocat, joi, programul „Sprijin pentru România”. Astfel, anumite categorii de persoane vor primi banii până la sfârșitul acestui an.

Cine sunt românii care vor primi voucherele de 250 de lei

Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Dragoș Pîslaru, a menționat categoriile de români care vor beneficia de ajutor din partea statului. Sprijinul va fi oferit persoanelor vulnerabile. În acest context, este vorba despre pensionarii cu vârsta de minimum 65 de ani, cu indemnizație socială și de copiii și adulții cu grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.

De asemenea, în această categorie intră și familiile și persoanele singure care beneficiază de venitul minim de incluziune, și anume suma de 313/ lună de membru de familie sau 456 de lei pentru pentru persoanele singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani.

În ce constă sprijinul acordat românilor vulnerabili

Ministrul Dragoș Pîslaru a menționat faptul că acest sprijin de la stat constă în acordarea în două tranșe a sumei de 250 de lei pentru alimente și mese calde. Astfel, cardurile vor fi alimentate începând cu finalul acestei luni pentru 1.352.780 de beneficiari. Acesta a precizat că valoarea totală alocată este de 372.014.625 lei, finanțare fonduri europene nerambursabile prin Programul Incluziune și Demnitate Socială.

„Datorită efortului colegilor din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și din Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și prin susținerea prim-ministrului Ilie Bolojan, banii vor ajunge, în sfârșit, la oameni! Le mulțumesc public tuturor celor care au contribuit!

Acești bani ajută la sprijinirea celor mai vulnerabili dintre noi, însă ei nu rezolvă problema fundamentală din țara noastră — avem mult prea mulți oameni aflați într-o situație extrem de dificilă din punct de vedere material”, a mai transmis Dragoș Pîslaru.

Leave a Comment