Ies la iveală noi detalii despre asasinarea activistului american Charlie Kirk și motivul care l-ar fi împins pe ucigaș să acționeze. Potrivit surselor Axios, principalul suspect în acest caz, Tyler Robinson, ar fi fost îndrăgostit de colegul său de cameră, care era transgender. Anchetatorii nu exclud ca motivul crimei să aibă legătură cu acest aspect.
Motivul pentru care Tyler Robinson l-ar fi asasinat pe Charlie Kirk
Șase surse apropiate anchetei au spus pentru Axios că anchetatorii cred că Robinson avea o relație cu colegul său de cameră, un bărbat transgender care dorea să devină femeie. Robinson ar fi văzut opiniile lui Kirk despre identitatea de gen ca „pline de ură”, iar furia ar fi putut să-l împingă spre crimă, conform sursei citate.
Inițial, anchetatorii au vrut ca informațiile despre identitatea de gen a colegului de cameră să nu fie divulgate, precizând că persoana în cauză este „extrem de cooperantă” cu polițiștii. Se pare că acesta a discutat cu mesaje cu Robinson după comiterea asasinatului, declarându-se foarte „consternat”.
Ce spun anchetatorii despre uciderea activistului american
Presupusul ucigaș i-ar fi dezvăluit colegului de cameră că, după ce l-a împușcat pe Charlie Kirk, a înfășurat arma într-un prosop, iar apoi a ascuns-o în niște tufișuri în zona Universității Utah Valley. „Este destul de clar că colegul de cameră al lui Robinson ştia multe şi nu a spus nimic după crimă, aşa că este oficial o persoană de interes şi cooperează.
Vrem să rămână aşa. Ce vrem să ştim este dacă altcineva avea cunoştinţă (despre împuşcături), înainte sau după”, au declarat sursele din cadrul anchetei pentru Axios. Autoritățile federale și cele de stat verifică grupurile de stânga din Utah pentru a stabili dacă știau dinainte despre planurile presupusului atacator sau dacă i-au oferit sprijin.