Ministrul apărării, Ionuț Moșteanu, a explicat că reforma pensiilor militare nu va fi inclusă în pachetul 3 de măsuri fiscale. Potrivit oficialului, în prezent nu există încă un acord între cele patru partide din coaliția de guvernare.
Ce se întâmplă cu pensiile militarilor. Anunțul lui Ionuț Moșteanu
Oficialul din Guvernul Bolojan a menționat că subiectul a fost discutat de mai multe ori, dar dezechilibrele din sistem sunt în continuare greu de rezolvat. Militarii au ieșit la pensie în perioade și condiții diferite, iar din cauza acestui lucru, găsirea unei soluții rapide.
”Nu este momentul acum să discutăm despre pensiile militarilor. Pensiile de serviciu ale militarilor au fost discutate şi răsdiscutate. În cadrul sistemului de pensii militare, există nişte dezechilibre pe care mulţi le-ar vrea corectate.
Îi înţeleg pe fiecare dintre dintre dintre dânşii, au ieşit la pensie în momente diferite, în condiţii diferite, după ce au servit la fel de mult patria. Asta este o discuţie la care nu am o soluţie rapidă. Dacă ar fi fost o soluţie rapidă sau simplă, era rezolvată de mult. În pachetul 3 nu va fi vorba de pensiile de serviciu ale militarilor”, a anunţat ministrul Apărării potrivit news.ro.
Ionuț Moșteanu: „Coaliția merge cu frâna de mână trasă”
Liderul din USR a menționat că fiecare formațiune din coaliția de guvernare are propriile idei și propuneri, însă este nevoie de echilibru între nevoile militarilor și situația financiară a României. De asemenea, Ionuț Moșteanu a spus că actuala guvernare are „frâna de mână trasă”.
”Sunt idei la fiecare dintre cele patru partide din coaliţie, trebuie să echilibrăm situaţia fiscal-bugetară şi vedeţi că lucrurile merg destul de greu. E greu cu patru partide. Sper să reuşim, în luna care urmează, să intrăm într-un soi de linie dreaptă, pentru că realitatea e că acum coaliţia merge cu frâna de mână trasă. Acest lucru trebuie să se schimbe. Toată lumea aşteaptă să ne mişcăm mai repede, mai curajos, să luăm nişte decizii”, a mai precizat Ionuț Moşteanu.