Procurorul-șef european, Laura Codruța Kovesi, a reacționat în urma anchetei Recorder care a pus pe jar toată România. Fosta șefă DNA susține că este „profund îngrijorată” de modul în care au reacționat autoritățile din România în urma acestui material jurnalistic.
Reacția Laurei Codruța Kovesi după ancheta Recorder care a zguduit România
Kovesi atrage atenția că direcția în care s-a mers nu este una corectă și că sancționarea magistraților care vorbesc public despre problemele din sistem poate fi văzută doar ca o formă de represalii. În opinia sa, astfel de măsuri nu fac decât să descurajeze vocile care semnalează probleme reale și să reducă la tăcere critici legitime.
„În calitate de Procuror-șef european, doresc să îmi exprim îngrijorarea cu privire la recentele dezvăluiri care afectează independența și reputația magistraturii din România. Ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare și mai mare pentru mine, venind din România și având o experiență personală cu o situație similară în urmă cu doar câțiva ani, este reacția autorităților responsabile la aceste dezvăluiri. Aplicarea de sancțiuni disciplinare judecătorilor și procurorilor care iau poziție împotriva abuzurilor din interiorul propriului corp profesional nu poate fi interpretată decât ca o măsură de represalii, având ca scop reducerea la tăcere a unei critici legitime și profund necesare”, a atras atenția Kovesi.
Din punctul ei de vedere, adevărata problemă nu este faptul că magistrații au început să vorbească și să își exprime nemulțumirile, ci modul în care autoritățile au ales să reacționeze. Mai exact, în loc să se concentreze pe rezolvarea situațiilor apărute, care au stârnit haos în țară, instituțiile par mai preocupate să îi pedepsească pe cei care scot la iveală abuzuri din interiorul sistemului.