Gigi Becali este gata să-i ofere toată susținerea sa lui Călin Georgescu pe plan politic, însă omul de afaceri așteaptă ca fostul candidat la președinție să-și rezolve problemele cu legea. Patronul FCSB și-a schimbat părerea din urmă cu câteva luni.
Gigi Becali și-a declarat susținerea pentru Călin Georgescu. Ce l-a făcut să-și schimbe părerea despre el
După ce în urmă cu mai mult timp Gigi Becali spunea despre Călin Georgescu că „bate câmpii”, omul de afaceri a surprins ieșind public și declarându-și admirația pentru omul politic. Mai mult decât atât, el este gata să-i ofere susținere necondiționată după ce Georgescu își va rezolva dosarele în care este anchetat.
„Georgescu este un om drept. Îl mai păcălești, dar când își dă seama că e înșelat… Dacă nu ar avea demnitatea asta, oamenii nu s-ar mai uita la el. A simțit că e păcălit, înșelat, și s-a retras. Eu cred că are o strategie de viitor. Tot capitalul pe care îl are ar trebui să îl speculeze. (…)
Eu o să vorbesc cu el. O să-l mai las puțin, dar apoi o să vorbesc cu el, dar mai întâi să rezolve cu dosarele, să terminăm bâlciul ăsta. Eu o să încerc să fac să se salveze și să câștige și politic, și din punct de vedere al libertății. O să încerc să fac asta până la un moment dat”, a declarat Gigi Becali la România TV.