Liderii din PSD au intrat de urgență în ședință miercuri, începând cu ora 14:30, după ce coaliția de guvernare a discutat despre tăierile salariilor din administrația centrală. Inițial, măsura prevedea o tăiere cu 10% a bugetului pentru salarii în toate instituțiile, însă politicienii au început să ceară primele excepții: militarii și profesorii. Ulterior, social-democrații au spus că în aceste categorii exceptate de la tăierea salariilor ar trebui să intre și medicii, altfel nu vor susține pachetul de măsuri.
Update. Ce au decis liderii PSD în legătură cu tăierile de 10% pe care le vrea Guvernul. Sorin Grindeanu amenință cu ieșirea de la guvernare
Conducerea PSD a decis în ședința de miercuri să susțină o reducere de 10% a cheltuielilor generale în instituțiile centrale, însă se opune ferm tăierii fondurilor destinate salariilor.
„Suntem în risc de recesiune. Este evident că avem nevoie de aceste măsuri de relansare economică. Sunt și parte din strategia fiscal bugetară. Le-am atras atenția colegilor de la Finanțe care nu erau destul de updatați cu această strategie, cu reducerea cheltuielilor de personal cu 10%. Am avut discuții și pot să fac câteva clarificări. În urmă cu două zile, în coaliție s-au închis discuțiile pe administrația locală, pe ce înseamnă reducerile de la 30%, la 20%, cu posibilitatea ca în 2026 să alegi reducerile, nu disponibilizările”, a declarat liderul social-democrat Sorin Grindeanu, la finalul ședinței din PSD.
Președintele PSD a continuat și a trecut la amenințări la adresa partenerilor de Coaliție. Grindeanu a transmis că partidul său nu va accepta reduceri de salarii în nicio circumstanță. În caz contrar, la Palatul Victoria va avea loc un uriaș cutremur: „Eu vă anunţ următorul lucru, că atâta timp cât PSD-ul este la guvernare, salariile cresc, nu scad. Iar noi nu vom face parte din nicio guvernare care scade salariile. Dacă are de gând cineva să facă acest lucru, PSD-ul iese de la guvernare şi nu girăm aşa ceva”, a spus Sorin Grindeanu.Negocierile din coaliție pe tema tăierilor salariale s-au blocat. PSD a intrat în ședință după ce s-au cerut excepții pentru militari și profesori. Ce au decis social-democrații.