Mark Rutte se află în prima vizită oficială în România de la preluarea conducerii Alianței. Joi, 6 noiembrie, secretarul general al NATO a fost invitat la Universitatea din București pentru a participa la o dezbatere cu studenții despre „Întărirea flancului estic: Viziunea NATO pentru România”.
Cum i-a răspuns Mark Rutte unui student care l-a întrebat dacă NATO va acoperi soldații SUA retrași din România
Studenții s-au arătat interesați de subiectul legat de retragerea trupelor americane din România, în contextul anunțului SUA de săptămâna trecută. Ba chiar, unul dintre cursanți l-a întrebat direct pe șeful NATO dacă Alianța va acoperi soldații americani retrași din țara noastră.
Mark Rutte a precizat că, în momentul în care va fi necesar un sprijin suplimentar pe Flancul Estic, pentru România sau pentru alt stat, Alianța nu va ezita să facă acest lucru. Totodată, șeful NATO a ținut să sublinieze că decizia SUA nu are legătură cu România, fiind „o ajustare practică”.
Șeful NATO: „Ceea ce au făcut SUA nu are nicio legătură cu România”
„SUA au considerat că aceste trupe ar putea fi folosite mai eficient în alt mod. (…) Dacă va fi nevoie de mai mult sprijin pe Flancul Estic, fie pentru Romania fie pentru altă ţară, putem oricând să suplimentăm acest sprijin.