Nicușor Dan, criticat pentru mesajul slab dat după planul de pace al SUA. „Este incapabil să articuleze poziții clare”

În ultimele două zile, după anunțarea oficială a detaliilor din planul de pace asumat de președintele SUA, statele europene au depus și depun eforturi pentru a renegocia multe din prevederile documentului. Principalele state europene au trimis oficiali din domeniul securității pentru negocierile din Elveția, iar statele mici și-au anunțat pozițiile clar față de prevederile ce afectează securitatea europeană. România nu este prezentă în niciuna dintre aceste categorii.

Președintele Dan, criticat pentru mesajul dat după planul de pace

Politologul Razvan Petri, co-președinte al Centrului pentru Democrație și Bună Guvernare, a criticat poziția ambiguă avută de președintele Nicușor Dan pe marginea subiectului momentului: planul de pace propus de Casa Albă pentru încheierea războiului din Ucraina.

Analistul susține că, cel puțin până în prezent, președintele Dan se arată a fi un continuator perfect al mandatului lui Iohannis, notând că în timp ce chiar și state mai mici din Europa, precum Țările Baltice, au avut poziții clare pe un subiect ce le afectează securitatea direct, România pare a nu avea o poziție tranșantă pe un subiect crucial pentru securitatea țării.

„În ceea ce privește politica externă avem o continuitate aproape perfectă între mandatul lui Klaus Iohannis și cel al lui Nicușor Dan. Președintele nu dorește sau este incapabil să articuleze poziții clare pe dosarele momentului, fie că vorbim de Ucraina, reforma UE sau Orientul Mijlociu, preferând să le urmărească cu “atenție și îngrijorare”.

Leave a Comment