Aerul mușca din pielea lui Igor ca o mie de ace fine, dar frigul nu-l mai atingea. Tot ce era viu în el părea amorțit. În piept, inima îi devenise o bucată de gheață, mai rece decât ninsoarea care acoperea orașul. Stătea nemișcat în mijlocul parcului pustiu, privind în jur cu disperare, căutând o siluetă mică, îmbrăcată într-o salopetă roșie.
Misha. Nepotul său.
Pentru Igor, copilul acela era tot ce mai avea. Strângea telefonul în palmă și se blestema că răspunsese la acel apel de afaceri. Doar câteva secunde de neatenție și lumea lui se prăbușise. Simțea cum vinovăția îl sfâșie — un bărbat puternic, doborât de propria slăbiciune.
Un singur gând îi bubuia în cap: „Dacă l-am pierdut…”
Viața lui Igor fusese deja măcinată de pierderi. Soția îi plecase în tăcere, luată de boală. Apoi, tragedia din Himalaya — fiica și ginerele pieriseră acolo, lăsându-i în urmă doar pe Misha.
Copilul acela era tot ce-l mai lega de lume. Gândul că-l putea pierde îl făcea să respire cu greu.
— Misha! — strigă el, cu vocea spartă de panică. — Misha, unde ești?!
Vântul îi răspundea doar cu un şuierat aspru, purtând fulgii peste zăpadă. Câțiva trecători îl priveau cu milă și reproș, dar nimeni nu înțelegea durerea din acel strigăt.
Apoi, un țipăt subțire, tremurat, veni dinspre râu. Igor înțepeni. Recunoscu vocea.
Misha.
Se aruncă spre mal fără să mai gândească. Știa cât de periculos era acel râu — gheața părea solidă, dar sub stratul alb se ascundeau capcane mortale. Și acolo, în apa întunecată, se zbătea o siluetă mică, în roșu aprins.
Igor simți cum inima i se rupe. Se afundă în zăpadă, căzând, ridicându-se, alergând. Fiecare pas era o luptă. Știa că timpul se scurgea prea repede. Dar atunci, din umbră, apăru o figură subțire — o femeie. Se mișca cu o siguranță instinctivă, târându-se pe gheață, alunecând până la copil. Cu o forță neașteptată, îl prinse pe Misha și-l trase afară, ducându-l spre mal.
Igor îi smulse băiatul din brațe și îl strânse la piept, tremurând amândoi. Apoi, fără ezitare, îi spuse femeii:
— Vino cu mine. Trebuie să te încălzești.
Ea nu răspunse, doar îl urmai tăcută.
În mașină, Misha adormi, înfășurat în haina lui Igor. Doctorul spuse mai târziu că totul va fi bine. Când se liniști totul, Igor îi oferise femeii un ceai. Ea părea epuizată, dar în privire avea o lumină blândă.
— Cum te numești? — o întrebă el.
— Anna.
„Ți-am datorat viața copilului meu”, zise Igor cu voce joasă. „Nu pot exprima cât înseamnă pentru mine.”
Încercă să-i ofere bani, dar ea refuză:
„N-am făcut nimic special. Doar… am fost acolo.”
Igor îi citi sinceritatea în ochi. Nu era nici urmă de interes, doar oboseală și demnitate.
— Dacă vrei, pot să-ți ofer un loc de muncă, — spuse el. — La restaurantul meu. Ajutor în bucătărie. Nu e mult, dar e cinstit.
Anna îl privi uimită, apoi încuviință cu un zâmbet slab.
Zilele au început să curgă repede. Anna muncea tăcut, atent, cu o precizie uimitoare. Igor observase că știa mai mult decât un simplu ajutor — uneori dădea sfaturi bucătarilor, iar gusturile ei erau impecabile.
Adevărata ei natură s-a arătat într-o zi de criză. Bucătarul-șef, Victor, a suferit un accident și nu mai putea veni. În ajunul celui mai important banchet, Igor era în pragul dezastrului.
A adunat echipa:
— Suntem în impas, — spuse el. — Mâine avem un eveniment uriaș și nu e nimic pregătit.
În liniștea care a urmat, o voce calmă s-a auzit din colțul bucătăriei.
— Dați-mi să văd comanda, — spuse Anna.
A luat foaia, a privit-o atent, apoi a început să scrie. Mâinile îi mișcau sigur, ochii îi sclipeau. În câteva minute, schițase un nou meniu — ingenios, echilibrat, rafinat. Combinații neașteptate, economii inteligente, gusturi care promiteau perfecțiune.
Când Igor a citit lista, a înțeles că avea în față un talent uriaș. Bucătarii o aplaudau, uimiți.
Mai târziu, în biroul său, Igor a privit-o cu seriozitate.
— Anna, de ce te-ai ascuns? Cine ești, de fapt?
Ea a tăcut o clipă, apoi a spus încet:
— Am avut cândva propriul restaurant. Era viața mea. Apoi m-am căsătorit… și am pierdut totul. Soțul meu a luat afacerea, banii… și pe fiul nostru. Băiatul a murit în urma unui atac. Eu am fost acuzată, condamnată. Mi-au luat totul, inclusiv numele.
Igor o asculta fără să clipească. În fața lui nu era o femeie slabă, ci una care supraviețuise iadului.
— Te cred, — spuse el. — Iar mâine vei conduce bucătăria.
Și banchetul a fost un triumf. Oaspeții erau încântați, iar Igor o privea pe Anna cu mândrie și dragoste. În el încolțise din nou viața.
După eveniment, s-a apropiat de ea și i-a spus cu sinceritate:
— Anya, te iubesc. Căsătorește-te cu mine.
Ea a zâmbit trist.
— Nu pot. Sunt o femeie cu un trecut pătat. Nu vreau să-ți stric reputația.
Câteva zile mai târziu, Igor a venit la vechiul său bucătar și i-a povestit totul. Acesta a zâmbit misterios:
— Dacă o iubești cu adevărat, arată-i asta cum trebuie.
Seara următoare, Igor a condus-o pe Anna la marginea orașului. Când a văzut clădirea, ea a amuțit. Era fostul ei restaurant — renovat, luminat, readus la viață. Deasupra intrării, un nou nume strălucea:
„Restaurant Sasha”
— Ce înseamnă asta? — șopti Anna printre lacrimi.
Igor zâmbi.
— Nu pot cere în căsătorie o femeie fără avere. Așa că ți-am redat ce era al tău. Acum e din nou al tău, complet.
A scos o cutie mică și i-a arătat inelul.
— Acum, doamnă restauratoare, vă cer mâna și inima — ca egal cu egal.
Anna l-a privit printre lacrimi. Și în clipa în care i-a pus inelul pe deget, a înțeles: nu doar restaurantul ei renaștea, ci și ea. Viața îi dădea, în sfârșit, o nouă șansă.