Nicușor Dan a fost primit alături de liderii Uniunii Europene la palatul regal Amalienborg din Copenhaga. Președintele României a fost surprins din nou când a făcut o gafă chiar în momentul primirii oficiale organizată de regele Frederik al X-lea și regina Maria a Danemarcei.
Momentul de stângăcie de pe covorul roșu de la Copenhaga
Nicușor Dan a mers alături de Emmanuel Macron pe covorul roșu, iar la scurt timp după salutul oficial s-a arătat vizibil dezorientat. În timp ce liderii europeni se pregăteau pentru fotografia de grup, președintele României a ezitat să își ocupe locul, fiind invitat discret de regina Maria să se apropie. În imagini se vede cum șeful statului se agită și pare nesigur pe poziția protocolară.Aceasta nu este prima situație în care Nicușor Dan este surprins când ezită la evenimente oficiale. În urmă cu câteva zile, la Timișoara, în cadrul unui moment comemorativ, președintele a părut să părăsească locul înaintea intonării imnului României. Un oficial l-a readus atunci pe poziția corectă, evitând un incident mai amplu.
Dincolo de incidentul protocolar, summitul de la Copenhaga a avut teme esențiale pentru securitatea Europei. Liderii statelor membre au discutat despre necesitatea consolidării apărării în fața dronelor rusești și despre intensificarea cooperării în domeniul militar.
„Sunt la Copenhaga, pentru a participa la reuniunea informală #EUCO și la summitul Comunității Politice Europene, în vederea discutării unor modalități concrete de coordonare și consolidare a apărării și rezilienței comune europene, precum și a sprijinului nostru pentru Ucraina”, a transmis președintele Nicușor Dan, pe platforma X.
Danemarca, stat gazdă, a subliniat importanța creării unei rețele europene comune de apărare anti-drone. Premierul Mette Frederiksen a transmis că „Europa trebuie să fie capabilă să se apere”, iar apelul său a fost sprijinit de mai mulți lideri prezenți.
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a insistat și ea asupra creării unui „zid anti-drone”, menit să protejeze flancul estic al Uniunii Europene. România, fiind pe această linie de apărare, a fost menționată drept una dintre țările cu rol crucial în noua strategie.
Țările europene s-au confruntat cu dificultăți în a ajunge la un consens privind pașii concreți de urmat. Divergențele au fost vizibile mai ales în jurul proiectului de „zid anti-drone” propus de Comisia Europeană. Franța și Germania au ridicat semne de întrebare cu privire la fezabilitatea unui asemenea plan, în timp ce Grecia și Italia au cerut lămuriri despre beneficiile pe care le-ar avea statele din flancul sudic al Uniunii.