Orașul din România care interzice trotinetele electrice pe străzi. De ce s-a luat această decizie radicală

Orașul din România care interzice trotinetele electrice pe străzi este Piața-Neamț, iar anunțul a fost făcut chiar de către primar. El a dispus retragerea acordului de amplasare pe domeniul public a trotinetelor electrice.

Orașul din România care interzice trotinetele electrice pe străzi

Această decizie radicală a venit ca urmare a unui incident tragic petrecut în urmă cu doar câteva zile. Un adolescent în vârstă de 15 ani a căzut de pe o astfel de trotinetă și a murit.

„Am dispus demararea procedurilor legale pentru retragerea acordului de amplasare deținut de firma ce închiriază trotinete electrice în Piatra-Neamț, pentru ca asemenea drame să nu mai umbrească niciodată viețile noastre”, a anunțat Adrian Niță.

Incidentul șocant a avut loc pe 13 septembrie, pe strada Ștefan cel Mare din Piatra-Neamț. Tudor avea doar 15 ani și a vrut să se plimbe cu trotineta electrică prin oraș. În timp ce se deplasa cu aceasta, s-a dezechilibrat și a căzut în mijlocul drumului, lovindu-se de caldarâm.

Copil mort după ce a căzut de pe trotinetă

Martorii au sunat imediat la ambulanță, iar Tudor a fost preluat și transportat la spitalul din Iași cu răni grave. La trei zile de la incident, spitalul a transmis că adolescentul a murit. Rănile suferite au fost mult prea grave, iar în ciuda eforturilor medicilor, starea lui s-a înrăutățit și, într-un final, corpul i-a cedat și a murit.

Leave a Comment