În ultimele zile Rusia a pus la cale mai multe acțiuni de provocare la adresa NATO. Au fost cele 19 drone trimise în Polonia, drona care a survolat România și apoi, vineri, incursiunea a trei avioane de vânătoare în spațiul aerian al Estoniei, plus survolarea agresivă a unei platforme petroliere poloneze din Marea Baltică.
Ce urmărește Rusia prin provocările la adresa NATO
Toate aceste episoade, petrecute într-un interval scurt de timp, arată o strategie clară din partea Rusiei în a provoca NATO. Foarte multe voci din rândul experților au susținut că este vorba de un test, că de fapt Moscova încearcă să vadă care este răspunsul NATO și mai ales al Statelor Unite.
De la începutul războiului NATO a ales să evite confruntările directe cu Rusia. Dronele care au ajuns în spațiul aerian al statelor NATO nu au fost doborâte, decât în rare ocazii, când au pus în pericol populația civilă. Acum, după ultimul episod din Estonia, tot mai multe voci au amintit de acțiunile Turciei, care a doborât imediat un avion de vânătoare care intrase în spațiul aerian turc.
Totuși, există și un număr de experți militari care susțin actuala politică a NATO și care vor ca alianța să nu escaladeze tensiunile cu Moscova printr-un răspuns dur. Printre aceștia se numără și expertul militar britanic Nicholas Drummond, care este de părere că Putin este cel care caută „conflictul” cu NATO și că alianța nu ar trebui să-i facă jocurile.
Putin caută conflictul cu NATO
În opinia acestuia Putin nu vrea un conflict deschis cu NATO, însă urmărește escaladarea tensiunilor cu alianța, scopul urmărit fiind unul ce ține de politica internă. Cu armata rusă blocată pe frontul din Ucraina și cu o populație tot mai nemulțumită de efectele războiului asupra economiei, un conflict cu NATO – cel puțin la nivelul unor acțiuni limitate – ar putea galvaniza societatea rusă în susținerea dictatorului.