radu Miruță taie în carne vie la Ministerul Economiei. Câți bugetari au fost concediați: „Vor afla că nu mai iau 300 de milioane pe lună”

Ministrul economiei, Radu Miruță, a anunțat marți că a semnat ordinul prin care 21 de administratori speciali au fost demiși din companiile de stat. Oficialul a luat această decizie fiindcă administratorii nu au prezentat rapoarte de activitate, deși, potrivit acestuia, aveau salarii de până la 30.000 de lei pe lună.

Radu Miruță s-a apucat de curățenie în Ministerul Economiei

”Vineri am semnat un ordin de ministru prin care au plecat acasă 21 de administratori speciali de la 21 de societăți ale statului român. Aveau salariu și de 300 de milioane de lei vechi și am cerut un raport de activitate pe care nu au fost în stare să mi-l dea și sunt în semnătura ministrului și am semnat cu foarte multă relaxare și convingere că fac ce trebuie. Douăzeci și unu de oameni care administrau 21 de companii ale statului astăzi nu le mai administrează și mă uit în aceste CV-uri ale oamenilor care au aplicat și zilele următoare, câte unul, câte unul vor fi numiți acolo”, a declarat Radu Miruță, marți seară, la Antena 3.

Ministrul din Guvernul Bolojan a explicat că, în trecut, aceste funcții bănoase erau ocupate pe criterii de relații, nu în funcție de competențele fiecărui angajat. Oficialul are de gând să facă curățenie radicală în instituția condusă de el, spunând că va restabili regulile și va respecta interesul României.

Aveau salarii de milioane de lei, dar fără activitate

Potrivit acestuia, administratorii demiși se ocupau de societăți aflate în insolvență sau în proces de privatizare. În cazul insolvențelor, legea obligă la desemnarea unui administrator judiciar și a unui administrator special care să reprezinte statul. La privatizări, administratorul special are rolul de a gestiona procesul de trecere a companiei în mâini private.

Din punctul lui de vedere, angajații dați afară nu și-au îndeplinit atribuțiile, motiv pentru care nu a stat pe gânduri și i-a trimis acasă. Radu Miruță deja a trecut la pasul următor și analizează CV-urile persoanelor care au aplicat pentru posturile rămase libere.

Leave a Comment