Un nou sondaj pentru Primăria Capitalei realizat de CIRA a fost publicat vineri, 28 noiembrie. Rezultatele arată o luptă extrem de strânsă între candidați, dar și o schimbare privind locul al treilea, candidatul Cătălin Drulă (USR) fiind surclasat.
Ce arată cel mai recent sondaj CIRA pentru Primăria Capitalei
Sondajul a fost efectuat în perioada 20-26 noiembrie 2025 la comanda candidatului independent Vlad Gheorghe. Daniel Băluță, susținut de PSD, conduce cu 24%, fiind urmat de candidatul PNL Ciprian Ciucu (21%). Surpriza o reprezintă locul al treilea din clasament.
Potrivit noului sondaj, Cătălin Drulă pierde din nou din intențiile de vot, ajungând pe locul 4. Candidatul USR este surclasat de Anca Alexandrescu (19%), susținută de partidul AUR. Sondajul CIRA arată un procent de 18% pentru Drulă.
Anca Alexandrescu, la mică distanță de locul al doilea
De altfel, observăm că Anca Alexandrescu se află la distanță mică de locul al doilea. Totodată, pe locul 5 se află doi candidați, fiecare cu 5 procente: Vlad Gheorghe (independent), Ana Ciceală (SENS).