Sorin Grindeanu cere retragerea nominalizării Oanei Gheorghiu pentru postul de vicepremier, invocând riscul unui dezastru în relația cu SUA
Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a postat, marți seară, un mesaj prin care cere imediat retragerea nominalizării din partea Guvernului a Oanei Gheorghiu pentru postul de vicepremier.
Sorin Grindeanu cere retragerea nominalizării Oanei Gheorghiu
Această cerere urgentă vine după ce cofondatoarea „Dăruiește Viață” l-a jignit pe Donald Trump și a lansat atacuri directe către administrația americană.
„Pentru a evita să compromitem relația cu Statele Unite ale Americii şi să nu ne îndreptăm spre un dezastru ireparabil diplomatic în raport cu partenerul nostru strategic, prim-ministrul Ilie Bolojan trebuie să-și retragă imediat propunerea înaintată preşedintelui Nicuşor Dan prin care o nominalizează pe doamna Oana Gheorghiu ca vicepremier în Guvernul României!”, a scris Grindeanu pe pagina sa de Facebook.
Liderul social-democrat a subliniat că cine aspiră la funcții înalte trebuie să înțeleagă că fiecare declarație publică poate afecta direct interesele României. Mai mult, îi cere lui Ilie Bolojan să retragă cât mai repede această nominalizare.
„Într-un Guvern deja plin de voci anti-americane și critice la adresa Administrației Trump, cu ce ajută şi credibilizează demersurile României pe teme importante în raport cu aliatul transatlantic astfel de numiri? Reamintesc Visa Waiver, un pas atât de aşteptat de toți românii!
De aceea, consider că un astfel de demers instituțional al dlui prim-ministru trebuie regândit urgent. Îi solicit partenerului de Coaliție Ilie Bolojan să țină cont de punctul de vedere al PSD şi să retragă urgent propunerea de a o numi pe doamna Gheorghiu din această funcție de înaltă demnitate publică în statul român.
Nu există jumătăți de măsură pe acest subiect. PSD trebuie consultat în astfel de decizii!”, a mai scris demnitarul pe pagina de socializare.
Cum l-a jignit Oana Gheorghiu pe Donald Trump
Cofondatoarea Asociației „Dăruiește Viață” a postat, în februarie 2025, un mesaj pe pagina sa de Facebook în care îl critică dur pe președintele american Donald Trump. Aceasta a susținut că liderul de la Casa Albă are un „caracter mizerabil”. Postarea a venit în contextul întâlnirii tensionate de la începutul anului dintre Donald Trump şi Volodimir Zelenski, desfăşurată în Biroul Oval, care s-a încheiat fără semnarea unui acord privind resursele minerale ale Ucrainei.
„Narcisismul, nebunia și impostura distrug lumea. Să faci sluj în fața unui dictator criminal și să calci în picioare un om deja aflat în cea mai vulnerabilă situație, asta înseamnă să fii un caracter mizerabil. Un caracter mizerabil, care a ajuns să conducă o țară, care a fost cândva mare. Este incredibil prin ce trece Volodimir Zelenski, este incredibil cum doi golani, ajunși la Casa Albă, tratează un om”, a scris Oana Gheorghiu, nominalizată pentru funcția de vicepremier în Guvernul României.