România va introduce stagiul militar voluntar plătit, legea urmând să fie adoptată în curând de Guvernul Ilie Bolojan, potrivit surselor Observator. Programul se va desfășura pe o perioadă de patru luni și se va adresa tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani.
Stagiul militar voluntar va fi introdus în 2026
Până la sfârșitul anului 2025, proiectul privind schimbarea legea pentru pregătirea populației pentru apărare ar urma să fie adoptat. În acest sens, românii care au împlinit vârsta majoratului și care nu au mai mult de 35 de ani vor putea face stagiul militar voluntar plătit.
Inițiativa legislativă a primit deja avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), iar Executivul ar urma să aprobe legea în viitorul apropiat, fiind pe agenda Guvernului în această săptămână. Astfel, programul de instruire destinat tinerilor ar putea debuta din 2026.
Cu cât vor fi plătiți tinerii care vor face armată pe bază de voluntariat
Armata voluntară va dura patru luni, iar tinerii vor primi trei salarii medii brute la finalul programului, adică circa 27.000 de lei. Totodată, în timpul stagiului militar vor beneficia de solda lunară a unui militar, cazare și masă. Ministerul Apărării Naționale speră să atragă 10.000 de tineri.
Dintre aceștia, jumătate ar putea rămâne angajați ai MApN. Pentru a se înscrie în programul de pregătire militară voluntară, participanții trebuie să aibă cetățenie română și domiciliul în țară. Nu vor fi admiși cei care au probleme cu legea, respectiv condamnări penale. De asemenea, tinerii trebuie să fie apți fizic și psihologic.