Vicepreședintele AUR, care îl amenință pe Nicușor Dan cu suspendarea, a fost amendat drastic de Poliție. Adrian Axinia nu și-a recunoscut fapta

Adrian Axinia, vicepreședinte AUR și europarlamentar, a anunțat, pe 5 septembrie, că solicită președintelui României, Nicușor Dan, declanșarea procedurii de convocare a unui referendum privind participarea țării noastre la o eventuală misiune de menținere a păcii în Ucraina. Axinia a menționat că, dacă Nicușor Dan nu va convoca referendumul, formațiunea politică va lua în calcul declanşarea strângerii de semnături necesare suspendării şi demiterii din funcţie a şefului statului.

Adrian Axinia a fost prins circulând în localitate cu 103 km/h

Axinia a declarat că ”românii nu sunt de acord cu trimiterea de trupe în Ucraina, nici în război, nici pentru menţinerea păcii, şi că acest lucru ar reprezenta o mare vulnerabilitate pentru România în cazul reizbucnirii conflictului”. El a mai arătat că AUR îi solicită preşedintelui Nicușor Dan desecretizarea tuturor documentelor referitoare la ajutorul militar oferit Ucrainei.

Numele lui Adrian Axinia figurează ca petent într-un dosar înregistrat pe 8 iulie 2024 la Judecătoria Roman, conform datelor consultate de FANATIK pe portalul instanțelor de judecată, în timp ce intimat este Inspectoratul Județean de Poliție Neamț. Axinia a formulat plângere contravențională împotriva unui proces verbal din 6 iulie 2024.

În dosar se arată că prin procesul-verbal de contravenție întocmit de un agent din cadrul intimatei IPJ Neamț, petentul Adrian Axinia a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1.485 de lei pentru săvârșirea contravențiilor constând în aceea că, la data de 06.07.2024, ora 15:01, a condus auto marca Dacia Duster, pe DN2 în interiorul unei localități din județul Neamț, cu viteza de 103 km/h (+53 km/h), viteza stabilită cu aparatul radar montat pe autospeciala MAI 44945.

De asemenea, Adrian Axinia nu a avut asupra sa cartea de identitate. IPJ Neamț a arătat că lui Axinia i s-a reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile și i s-a suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. Poliția a mai menționat că Adrian Axinia a semnat procesul verbal de contravenție cu obiecțiuni, iar ulterior a formulat prezenta plângere. Axinia a arătat că, la data de 06.07.2024, se deplasa cu autoturismul prin localitate, fiind oprit de organele de poliţie care i-au comunicat că ar fi circulat cu o viteză de 103km/h.

El a susținut că nu a săvârşit această faptă, iar organul de poliție a apreciat în mod greșit că ar fi circulat cu viteză excesivă, motiv pentru care solicită IPJ Neamț să depună toată documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat, fiind în sarcina acesteia să probeze vinovăţia sa, iar în favoarea lui funcţionează prezumţia de nevinovăţie. De asemenea, Axinia a susţinut că a formulat obiecţiuni prin care a arătat faptul că nu știe cu ce viteză rula la momentul respectiv și nici dacă la momentul la care a fost surprins de aparatul radar era în localitate.

Leave a Comment