Vladimir Putin a apărut, joi seara, îmbrăcat în militar, în timp ce vizita un punct de comandă al trupelor rusești. Liderul rus a lansat o nouă amenințare.
Joi, 20 noiembrie, Vladimir Putin s-a îmbrăcat în haine militare și s-a deplasat într-un centru de comandament pentru a fi informat despre situația de pe frontul din Ucraina. De aici, dictatorul rus a lansat noi amenințări, dar și critici pentru regimul de la Kiev.
Vladimir Putin lansează o nouă amenințare în legătură cu Ucraina
Vladimir Putin a profitat, joi, de un așa-zis succes al forțelor sale armate pe frontul din Ucraina, pentru a lansa noi amenințări. Potrivit presei ruse, liderul rus s-a îmbrăcat în haine militare și s-a dus într-un centru de comandament pentru a fi informat despre ”eliberarea”, adică ocuparea orașului Kupiansk, din regiunea ucraineană Harkov.
Cu această ocazie, Putin a declarat că obiectivele Rusiei în Ucraina trebuie îndeplinite necondiționat. Îndeplinirea necondiționată a obiectivelor Operațiunii Militare Speciale (n.r. cum numește Rusia războiul din Ucraina) este principalul obiectiv al Rusiei, a declarat președintele Vladimir Putin în timpul vizitei unui post de comandă al Grupului de Luptă Occident.
”Avem propriile noastre sarcini, propriile noastre obiective. Principalul este îndeplinirea necondiționată a obiectivelor operațiunii militare speciale”, a spus Putin. ”Poporul rus își pune speranțele în conducerea țării, în forțele armate și așteaptă rezultatele necesare de la Operațiunea Militară Specială”, a adăugat șeful statului rus, citat de TASS.