Guvernul Bolojan pregătește pachetul 3 de măsuri fiscale. Ce îi mai așteaptă pe români în plină criză

Pachetul 3 de măsuri fiscale este pe cale să fie lansat de Guvernul lui Ilie Bolojan. Deși primele două pachete nu au oferit rezultatele scontate, acest pachet ar urma să facă ajustările necesare.

Guvernul Bolojan pregătește pachetul 3 de măsuri fiscale

Printre măsurile despre care se vorbește acum se numără comasările de instituții, reducerea de personal din administrația centrală, limitarea excepțiilor privind pensionarea anticipată, scurtarea perioadei de șomaj și chiar cumulul pensie-salariu.

Mai mult, ar putea fi vorba și despre posibilitatea ca autoritățile locale să poată autoriza și taxa jocurile de noroc, dar și alte proiecte economice. PSD a transmis deja că vor susține acest pachet de măsuri, însă doar dacă vor fi incluse și propunerile sale se relansare a economiei țării.

Cu acest nou pachet ar urma să meargă Guvernul Bolojan din nou în Parlament pentru angajarea răspunderii. Premierul a dat de înțeles că acest nou set de măsuri va cuprinde multe alte măsuri de ajustare pentru deciziile deja aplicate.

De menționat este faptul că Guvernul va susține și proiectele de dezvoltare economică a României, dar va și simplifica procedura de autorizare a hidrocentralelor cu scopul creșterii producției de energie.

Măsurile necesare pentru relansarea economiei

Câteva dintre măsurile cuprinse în pachetul trei ar fi trebuit incluse în setul anterior, însă au fost amânate. Patru proiecte din pachetul doi se află pe masa Curții Constituționale, trei fiind contestate de opoziție și unul de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Leave a Comment