Sâmbătă, premierul Ilie Bolojan a avut prima apariție oficială alături de partenera sa de viață. Cei doi au fost prezenți la Blaj, unde a avut loc priveghiul Cardinalului Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Momentul a marcat atât o premieră în plan personal pentru șeful Guvernului, cât și o ocazie solemnă, încărcată de emoție, pentru întreaga comunitate greco-catolică.Ilie Bolojan, prezent alături de partenera lui la priveghiul Cardinalului Lucian Mureșan
Funeraliile Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan vor avea loc luni, 29 septembrie 2025. Începând cu ora 11:00, în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj va fi oficiată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, urmată de slujba de înmormântare. La ceremonii sunt așteptați înalți ierarhi ai Bisericii, reprezentanți ai autorităților, dar și președintele României, Nicușor Dan.

„Sunt aici în semn de respect pentru personalitatea şi pentru viaţa Cardinalului Mureşan, Dumnezeu să-l odihnească, în semn de respect pentru Biserica Greco-Catolică, pentru tot ce a făcut această Biserică pentru ţara noastră şi din respect pentru comunitatea greco-catolică din România”, a declarat Ilie Bolojan la Blaj.

Un destin marcat de sacrificiu și credință
Lucian Mureșan a încetat din viață la vârsta de 94 de ani, lăsând în urmă o moștenire spirituală de neprețuit. El este al treilea cardinal român, urmându-le în această înaltă demnitate cardinalilor Iuliu Hossu și Alexandru Todea, figuri emblematice ale Bisericii Greco-Catolice.

Parcursul său religios a fost profund influențat de istoria zbuciumată a Bisericii Unite, scoasă în afara legii de regimul comunist. În acei ani grei, Lucian Mureșan a fost hirotonit preot în clandestinitate, într-un subsol din Cluj, ascuns de ochii autorităților. Mai târziu, a primit consacrarea ca episcop sub cerul liber, la Baia Mare, într-un moment ce a rămas simbolic pentru rezistența și credința greco-catolicilor.
Viața sa, marcată de persecuție, curaj și devotament, se încheie acum cu onorurile cuvenite unui ierarh de rang înalt, dar mai ales cu recunoștința credincioșilor pe care i-a păstorit de-a lungul deceniilor.
Ultimele luni din viața Cardinalului Lucian Mureșan – între rugăciunea credincioșilor și vizitele înalților ierarhi catolici
La începutul lunii septembrie, eparhiile greco-catolice din România au transmis un apel public la rugăciune pentru sănătatea și întărirea Arhiepiscopului Major, Preafericirea Sa Lucian Cardinal Mureșan. Mesajul a fost adresat tuturor credincioșilor, îndemnându-i să se roage Domnului, prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria și a Fericiților Episcopi Martiri, pentru a-i oferi Întâistătătorului Bisericii Greco-Catolice sănătate, pace sufletească și putere de a înfrunta suferința.
În aceeași perioadă, Cardinalul a primit vizite importante la reședința sa din Blaj. Printre cei care au venit să-l încurajeze s-a numărat Cardinalul Claudio Gugerotti, prefectul Departamentului pentru Bisericile Orientale de la Vatican, aflat în România pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.